Leo Grozavu s-a despărțit de Poli Iași, dar trei dintre colaboratorii săi au rămas în staff-ul lui Tony da Silva

Leo Grozavu s-a despărțit de Poli Iași, dar trei dintre colaboratorii săi au rămas în staff-ul lui Tony da Silva
  • Publicat:
  • Actualizat:

La cinci zile distanță după ce a fost demis de către președintele Cornel Șfaițer, antrenorul Leo Grozavu a oficializat, joi dimineață, despărțirea de Politehnica Iași.

Tehnicianul în vârstă de 56 de ani și-a reziliat contractul cu clubul din Copou, fără pretenții materiale, plecând de la Poli cu banii la zi.

Leo Grozavu și-a reziliat contractul cu Poli Iași

Clubul Politehnica Iași s-a despărțit oficial de antrenorul Leo Grozavu. După o colaborare de aproape un an și jumătate, perioadă în care echipa a promovat de pe prima poziție din Liga 2, tehnicianul în vârstă de 56 de ani și-a reziliat angajamentul cu Iașiul. Grozavu și-a reziliat contractul, joi dimineață, astfel că poate semna în momentul de față cu orice formație.

Leo Grozavu a fost demis, sâmbătă seară, la scurt timp după eșecul din deplasare cu ultima clasată FC Botoșani (scor 1-2), al doilea consecutiv în play-out pentru ieșeni.

Imediat după meci, președintele Cornel Șfaițer i-a chemat la biroul său din Vorona pe managerul executiv Florin Briaur și antrenorul Leo Grozavu, iar în cadrul ședinței s-a decis schimbarea antrenorului.

Locul lui Grozavu pe banca tehnică a fost luat de portughezul Tony da Silva, 43 de ani, fostul fundaș care a cucerit două titluri de campion al României cu CFR Cluj, în perioada 2007-2010.

Trei colaboratori ai lui Grozavu rămân și în staff-ul lui Tony

Tony a fost prezentat deja oficial luni seară și va debuta pe banca Iașiului la începutul săptămânii viitoare, pe 8 aprilie, pe teren propriu, contra formației FCU Craiova.

Din staff-ul lui Leo Grozavu, doar secundul Costel Ilie s-a despărțit de Poli Iași după schimbarea băncii tehnice.

Al doilea secund, Mugurel Cornățeanu, va rămâne la echipă până la sfârșitul sezonului, alături de preparatorul fizic Ovidiu Chiribici și de antrenorul cu portarii Radu Sardescu.

În următoarele zile, staff-ul lui Tony, care a venit însoțit de antrenorul secund Rui Machado, va fi completat cu un preparator fizic și un analist video.

Leo Grozavu, prima reacție după plecarea de la Poli Iași: „Eu sunt un luptător și aș fi mers până la capăt”

Duminică, la mai puțin de 12 ore după anunțul plecării sale din Copou, Leo Grozavu a oferit o primă reacție în exclusivitate pentru ProSport, spunând că și-ar fi dorit să continue până la finalul sezonului, pentru a salva echipa de la retrogradare.

”Asta a fost decizia, am acceptat-o și asta este, viața merge înainte. M-am simțit foarte bine la Iași, am colaborat foarte bine cu staff-ul, cu conducerea clubului, cu jucătorii. Dar asta a fost decizia. Eu aș fi continuat. Eu sunt un luptător și aș fi luptat până la capăt. Și aveam încredere că pot să salvez echipa. E normal să o accept. Ce puteam să fac. Oamenii au decis. Eu am fost chemat de conducere după meci și fiind chemat am acceptat să reziliez, pentru că nu ai ce face. Mi s-au pus în vedere anumite lucruri, echipa nu mai reacționează la stimulii mei și înseamnă că asta e rezolvarea.

S-a încercat un șoc la echipă și sper să fie de bun augur. Îmi doresc ca echipa să se salveze și cred că se poate salva de la retrogradare. Eu ca să spun cinstit am fost dezamăgit de reacția avută de jucători, ca atitudine, la ultimele două jocuri. Am întâlnit două echipe care nu ne-au bătut pe fotbal, ci ne-au bătut la atitudine. Am fost dezamăgit de modul cum a reacționat echipa la ultimele două jocuri și normal că am acceptat să plec”, a declarat Leo Grozavu.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
Ladislau Boloni a auzit ce a fost întrebat după retrogradare, a spus câteva cuvinte și a plecat! Replica reporterului
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara.
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că e timpul să venim în…
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Cât de frumoasă este soţia lui Iulian Filipescu. Nicoleta, apariţie rară alături de soţul său
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Interzis în România! Nu mai ai voie să faci așa ceva. Iohannis a promulgat legea
Interzis în România! Nu mai ai voie să faci așa ceva. Iohannis a promulgat legea
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×